Nr. 1202/ 27.06.2017

INVITAȚIE DE PARTICIPARE

Federația Română de Handbal, cu sediul în București, str. Aviator Popa Marin, nr. 2, sectorul 1, cod fiscal nr. 4266359, în calitate de autoritate contractantă, vă adresează invitaţia de a participa prin transmiterea unei oferte, în vederea achiziţionării serviciilor de restaurant si servire a mancarii pentru sportivi, conform cerințelor minimale și obligatorii solicitate prin Caietului de sarcini anexat.

1. Cod de clasificare CPV: 55300000-3 (Servicii de restaurant şi de servire a mâncării);

2. Modalitatea de achiziţie publică este în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice (servicii cuprinse în Anexa nr. 2);

3. Categoria serviciilor ce se vor achiziţiona: “Servicii de restaurant si servire a mâncării pentru sportivi”;

4. Locul prestării serviciilor: în apropierea locației indicate de autoritatea contractantă în Caietul de sarcini;

5. Cantitatea serviciilor ce trebuie prestate: conform cerințelor Caietului de sarcini;

6. Termenul de prestare a serviciilor: conform cerințelor Caietului de sarcini;

7. Valoarea estimată: 14.456,26 lei fără TVA

8. Sursa de finanţare: Ministerul Tineretului si Sportului și venituri proprii ale F.R.H.;

9. Ofertele alternative sunt interzise;

10. Preţul ofertei este ferm, exprimat în moneda naţională (lei);

11. Criterii de calificare privind situaţia personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urmă, precum şi informaţiile/documentele prin care aceştia dovedesc faptul că nu se încadrează în cazurile de justifică excluderea:

a) Situația personală a ofertantului: 1) Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea nr. 98/ 2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; 2) Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 165 din Legea nr. 98/ 2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; 3) Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/ 2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;

b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale: 1) Codul de identificare fiscală – CIF. Se va prezenta în copie semnată și ștampilată cu înscrisul “conform cu originalul”;

c) Capacitatea tehnică și/sau profesională: 1) Autorizări și/sau certificări (după caz) pentru serviciile prestate, valabile la termenul limită de depunere a ofertei, în copie cu înscrisul “conform cu originalul”, semnate și ștampilate;

12. Perioada de valabilitate a ofertelor: 30 de zile de la termenul limită de depunere stabilit de autoritatea contractantă;

13. Limba în care trebuie redactată oferta: limba română;

14. Criteriul de atribuire utilizat: ofertantul declarat câștigător este acela care îndeplinește cerințele minime solicitate și va avea distanța cea mai mică față de locația solicitată;

15. Modalități de plată: plata către prestator se efectuează în lei, prin ordin de plată, în contul acestuia. Achizitorul va plăti preţul către prestator în perioada 24 – 31 ale lunii următoare prestării serviciilor, în baza facturilor fiscale emise de prestator pentru serviciile restaurant și servire a mâncării, pentru pregătirea lotului național juniori feminin şi respectiv a procesului – verbal de recepţie a serviciilor/ documente justificative. Plata se va face numai în funcţie de numărul efectiv de participanţi;

16. Data limită pentru solicitarea eventualelor clarificări: 29.06.2017, ora 12:00; solicitările de clarificări vor fi transmise prin e-mail la adresele: frh@frh.ro, ioana.voinescu@frh.ro;

17. Termenul limită de depunere a ofertelor este 30.06.2017, ora 12.00, pe adresele de e-mail: frh@frh.ro, ioana.voinescu@frh.ro. Ofertele depuse după acest termen nu vor fi luate în considerare.

16. Modul de întocmire a ofertei:

Oferta se va transmite pe adresele de e-mail: frh@frh.ro, ioana.voinescu@frh.ro. Aceasta va cuprinde Documentele de calificare, Propunerea tehnică și Oferta financiară.

Propunerea tehnică: Ofertantul are obligaţia de a prezenta propunerea tehnică, astfel încât să se asigure posibilitatea verificării conformităţii acesteia cu specificaţiile tehnice prevăzute în Caietul de sarcini. Astfel propunerea tehnică va conţine un comentariu, articol cu articol, al specificaţiilor tehnice conţinute în Caietul de sarcini, prin care să se demonstreze corespondenţa propunerii tehnice cu specificaţiile respective. Propunerea tehnică va cuprinde obligatoriu o descriere detaliată a serviciilor solicitate de autoritatea contractantă.

Oferta financiară: Ofertantul va completa corespunzător Formularul de ofertă (Formularul 5 și anexa corespunzătoare). Oferta financiară se va depune pentru numărul maxim de zile solicitat. Pentru serviciile de masă se va prezenta și o declarație pe proprie răspundere în care se va menționa că se va ține cont, la elaborarea și pregătirea meniului în baremul solicitat, de recomandarea cadrelor medicale.

 

Anexa: Caietul de sarcini (Anexa nr. 1), Modele formulare (Anexa nr. 2) si Model contract (Anexa nr. 3). Anexele se vor putea obține prin solicitare la adresele de email: frh@frh.ro, ioana.voinescu@frh.ro.

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE HANDBAL

PREȘEDINTE

 

Alexandru DEDU